Friday, September 11, 2009

Depigmentare, chelie si lindic

..sau cum mi-am petrecut eu ziua de azi.

Am facut 14 sedinte cu Cristi, cel mai cool dintre instructorii auto. Din pacate (sau ma rog, din fericire) Cristi a trebuit sa ajunga la popria lui insusi casatorie, asa ca m-a lasat pe mana altui instructor ca sa fac ultima sedinta si sa dau examenul. (masina era acelasi model, logan diesel, cea mai tare masina din lume, asa ca n-au fost probleme).

Dinu are 40 de ani, chelie cu plete, e fumator. Are boala aia care ii depigmenteaza pielea. A, si el le stie pe toate.

- Ba, sa-ti iei logan diesel. Dar nu cu leasing! Te duci si faci credit de nevoi personale, si iei masina. Altfel de obliga iei sa ii faci reviziile la timp, sa faci Casco. Asa, uite, eu am dat 400.000 sa-mi schimbe uleiul. La reprezentanta de 2 milioane. Trebuia sa schimb la 10.000km dar am schimbat la 6000. Masina, fiind noua, aduna pilitura de la pistoane. Si e bine sa schimbi uleiul mai repede, se curata.

Ma rog. Foarte interesant a fost astazi, la traseu. Am ajuns la 8:30 si am aflat ca eram ultima serie. Asa ca am inceput sa ne plimbam, el la volan, 80Km/h minim. La un moment dat, a inceput urmatoarea discutie din zona crepusculara:

- Ba, uite, eram si eu mai mic si nu stiam ce e aia lindic, cand vorbeau baietii. Na, eram si eu tanar. Stii ce ala un lindic?

- Clitoris, raspund eu voios, sigur pe cunostiintele mele de fiziologie feminina

(ingnorandu-ma, a pus coatele pe volan si si-a apropiat palmele usor curbate, cat sa simuleze o pi*sda)

- Cand departezi labiile, e acolo un cerc din *ridicat din umeri* carne. Trebuie sa bagi pula acolo, ca o spargi. Acolo se simte ea cel mai bine, in cercul ala, la lindic.

- Aha, zic eu, nestiind daca e momentul potrivit sa cobor din masina. In mers, la 90 de km/h acum.

- Pff, pai am avut eu o amanta, Simona o chema. Sa mor eu, oricat futeam la ea, nu mergea, astea, nu se simtea bine.

-Ok, zic eu, gandindu-ma ca n-am vazut nici un act unde sa scrie ca e instructor pe bune.

- Si mai era alta, Claudia. Asta era casatorita. Cand o dezbracam facea *imitat un gemut de femeie*. La asta i-am dat acolo, la lindic, si murea asta.

-Ok, zic eu, in timp ce gandeam "salam, viezure, paragladina. Trebuie sa nu izbucnesc in hohote de ras. optsutesaizeci inmultit cu unspe..."

- Iti zic eu, degeaba ai pula mare. Daca o ai mare, se duce dracu` departe, nu faci nimic. Iti trebuie pula potrivita, dar e diferit de la femeie la femeie. Ca na, nu aveam destul pentru Simona, dar era foarte bine la Claudia. Am si masurat-o, de curiozitate, 14 cm are.

30 de minute mai tarziu. Eu numarand norii mort de plictiseala in masina, el facand ordine in dosarele celorlalti elevi:

- ia uite-o p-asta (imi arata o copie xerox dupa un buletin. Copia facuta cu curul de un xerox prost, dar se vedea ca fata era draguta). Moama, cand o vezi e asa.. micuta, niste tate rotunde si o gura mica. Numai sex iti vine sa-i dai. Sex, sex, sex toata ziua sex. Am vrut s-o invit in oras, dar mai astept un pic.

Vreo ora mai tarziu, in masina. El citea Click, mare ziar, plin de tate. Si evident ca o vede pe una gen "zdreanta in tatele goala va prezinta meteo" si incepe:

- Uite ce tate misto are asta. As lua-o de nevasta. Dreacu`, am patruj de ani, e momentul sa ma casatoresc cu una. Daca as prinde-o pe una buna, ca asta, mi-as da drumu' in ea. Sa ramana gravida. Sau daca vrea numai cu prezervativ, rup cu unghiile sau cu ceva varful cand nu e atenta. Ce, o fi atenta tot timpul cand face sex...si imi dau drumul in ea. Pai na, nu trebuie sa ma casatoresc si eu?

Tuesday, September 08, 2009

Oh, fuck you

http://wemadethis.typepad.com/we_made_this/2008/09/de-branding-cigarettes.html

Nu, pe bune. Daca aveti coaie, interziceti in pula mea vandutul de tigari (dar va paste o noua prohibitie). Dar nuu, pe de-o parte "dar noua ne pasa, vrem muie fumatului, vrem cetateni sanatosi" si pe de alta parte luati bani cu doo maini, de la companiile producatoare si de la fumatori.

Go suck on my left tit.

Thursday, September 03, 2009

Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii..

…sau, mai exact, ziua de ieri, adunand actele pentru scoala de soferi.

* Posta romana – 2 timbre ori 0.5 lei

* Politia romana:

- Buna ziua, ce trebuie pentru cazier?

- Buna ziua. Timbru fiscal de 1 leu, taxa de 10 lei. Si sa veniti in timpul programului de lucru *

* Discutia avea loc la ora locala ZULU 15, programul de lucru era 10-14, 17-21. Exact, pauza de 3 ore, pe principiul “nimeni nu are nevoie de cazier dupa-masa”

- Unde platesc taxa de 10 lei?

- La Trezorerie, pe strada Ciresului (adica in partea celalalta a sectorului 3)

- Dus la CEC, achitat taxa de 68 de lei de permis si taxa de 5 lei pentru examenul teoretic.

- Sunat un prieten:

- Ba, la ce ora inchide trezoreria?

- La 3. (era deja 4 cand se intampla asta)

* Ajuns acasa, intrat pe gugal, cautat numar de telefon trezorerie:

(discutia avea loc la 16:10)

- Buna ziua, cand inchideti?

- La 4:30

* Fugi ca dracu` din casa pana la cel mai apropiat taxi:

- Buna ziua, trebuie sa ajung la trezorerie in maxim 20 de minute

…… Mers cu 80 in oras, ciupit 3 galbene si trecut pe un rosu….

* Ajuns la trezorerie, platit taxa de cazier

* Dus inapoi la sectia de politie, dat cazier pe loc, saru-mana.

* Luat sala cu 24 de puncte – pazea, vine lordul soselelelelelelelor. :)

Tuesday, August 25, 2009

Thursday, August 13, 2009

Premiile Bijniţă II

http://www.okazii.ro/catalog/31151003/Vand-Schimb-Joc-Ps3.html

L-o fi învârtit cu pixu'?

Premiile Bijniţă I

"Maurice: Mai ai placa de baza ?

Eu: salut,

Da, o mai am. Urmeaza sa o duc la garantie ca la ultima furtuna mi-a pocnit unul dintre cele doua porturi lan gigabit.

Daca te intereseaza, ti-o dau tie asa la XXX ron, te duci cu ea la garantie si te alegi cu una nou nouta, scapandu-ma si pe mine de un drum. Ca daca ma duc eu si o schimb cu una noua, n-o mai dau...

ma poti suna la 0740898989 pentru detalii.

o seara buna.

Maurice: Salut ! Eu daca cumpar placa de baza din magazin (YYY lei) si imi deduc T.V.A. - ul ies mai ieftin de XXX lei si nu astept pana vine placa noua de la service ...
Eu pot sa iti ofer XXX-50 lei pe placa de bază.

Putem sa vorbim pe mes maine ..."



Felicitări Maurice, ai câştigat premiul Bijniţă la categoria "TVA de valoare". Acum marș la magazin și dedu-ţi TVA-ul ca să ieși mai ieftin.

Wednesday, August 12, 2009

Tuesday, August 11, 2009

Vecinii mei, partea B

Salutari Domnule Ciocan (da, chiar asa il cheama, ca pe scula), vecinul de deasupra mea! Imi spuneti si mie, va rog frumos, de ce mortii dumneavoastra mutati mobila prin casa in fiecare nenorocita de noapte la ora 3? S-a tulburat Feng-Shui-ul?

A, si mai e vecina de la 5, fiica DOAMNEI ADMINISTRATOR (trebuie scris cu caps, lol, ca e cea mai importanta persoana din bloc). Care vecina are vreo 35 de ani si o fata de "merge o tura". Legenda urbana zice ca a facut Italia vreo 5 ani (nu a facut-o din traforaj si carioci, nici la capsuni n-a fost; a facut-o cu gura si pi*sda, ca orice romanca de valoare). De asemenea, e foarte crizata, mai ales de cand are un bebelus.

Se facea ca venit baiatul cu netul de cartier sa-mi puna internet (salut coaie, stii ca te iubesc, mai ales cand te-am rugat sa-mi lasi un pic mai mult cablu ca sa fie, si tu mi-ai dat vreo 80m). Care baiat a tras el cablu prin balcon, dupa care mai trebuia sa dea o (una, un, one, ein) gaura in tocul de la geam. Sa facem un calcul simplu: bormasina puternica versus 5 cm de lemn. Cat dureaza sa faci o gaura? 1 minut? Cam la secunda 30 a operatiunii, a aparut fata lu` DOAMNA ADMINISTRATOR:
"Dar nu va e rusine? Dar nu va e rusine? Cum indrazniti sa dati cu bormasina la ora asta, am un copil care doarme"
"Dar doamna, dureaza 1 minut, cat imi trage baiatul niste cablu"
"Nesimtitule"

Faza doi e cand imi punea alt baiat gresie prin baie. Unde "imi punea" = scotea gresia veche cu un ciocan si dalta. Evident ca tanti s-a infiintat la usa
"Cum e posibil domnule sa faceti atata zgomot la ora asta? am un copil care doarme..."
"Doamna, nu vreti dumneavoastra sa puneti jos un orar in care sa scrieti intre ce ore doarme copilul dvs? Sa stim si noi cand sa nu facem zgomot. E copil mic, doarme 16 ore pe zi, cred ca ne descurcam in alea 8 ore ramase."
"Porcule, nu ti-ar fi rusine?"
"Doamna, este ora 12:40. Jos e un afis, puteti sa-l verificati, orele de liniste incep la ora 13. Pana atunci, odihna placuta."

Ar mai fi si vecinul de la 7, Costel (bine, nu-l cheama Costel, dar Costel suna mai cool decat numele lui). Costel munceste pe la stat, ceva cu finante, cam 2 ore pe zi. Costel este un ladies man. N-ai zice, pentru ca are cam 1,65m si e cam paros. Dar mai tot timpul trec femei pe la el, spre disperarea vecinelor.

Si, cireasa de pe tort, vecina de la parter. Eram intr-o seara cu niste prieteni, beam bere, ragaiam, discutam discutii ("ba, egzista viata dupa moarte?")la un nivel sonor mai mult decat decent,na, ce fac baietii vineri seara. Si vine vecina de la parter, sa ne zica sa nu mai facem galagie si sa dam muzica mai incet, ca e cheama politia. Am zis "Bine" si ne-am intors la ale noastre.

Dupe juma de ora, apare politia la usa. A avut loc urmatoarea discutie:

"Buna seara, sunt comisarul Coco-Jumbo de la sectia opt politie. Va rugam sa ne scuzati ca va deranjam, dar am primit o reclamatie cum ca aici e muzica data tare. Stam in fata usii de 5 minute si nu auzim nimic."

"Pai domnule Coco-Jumbo, eu inauntru am un laptop. Va invit inauntru sa-l dati la maxim; daca se aude pana la usa, eu va platesc ce amenda vreti dumneavoastra"

"Nu e nevoie, ne scuzati pentru deranj. O seara buna"

Mai nou, cred ca vecina de la parter si-a tras prieten manelar. Alfel nu-mi explic de ce in fiecare seara da drumul taaaare la manele. Are si una preferata, o manea cu background house. E bestiala.

Sunday, August 09, 2009

SUZI, frate!


Blondă, Opel Tigra bleu (aia o fi culoarea?) si super număr...

exFAT pentru Windows XP x64

Băieții de la Microsoft au zis că n-are rost să scoată suport pentru exFAT decât pentru Windows XP pe 32 de biți.

Ceea ce unui chinez nu i-a plăcut, care a făcut el un driver. L-am luat și eu, merge, il luați de aici. Merge foarte bine pe XP x64, pe partiții create in Windows 7.

Tuesday, August 04, 2009

scoală, șoferule, scoală!

M-am apucat de școala de șoferi. Sunt la a treia ședința și candidez la titlul de împărat al șoselelor. Să va zic cât de cool a fost:

Prima ședință, pe Dorobanți: Salut Alex, salut Cristi. Astea sunt pedalele, astea sunt manetele, cu aia dai semnal, cu astalalta stergi geamurile. Alea sunt becurile de pe bord. Calcă ambreiajul, da-i a-ntâia, semnal și dă-i. Ca să citez din clasici: “my asshole was so closed shut that it could be used as a cigar cutter”.

În fine, n-au fost mari probleme, doar ca am băgat din a 2a in a 5a. Loganu’ Diesel n-a zis nimic, Cristi n-a zis nimic, a fost cool. A, și la prima frână era sa dea Cristi cu capul de bord. Deh, credeam ca e ca-n NFS.

Ședinta a treia a fost de departe cea mai cool. Mai întâi ca a venit instructorul cu Ionuț, alt școler. Care a stat în spatele meu și a considerat ca e cool să se țină de tetiera mea și sa aibă glume in program:

“Dă-i cu scârț!!!11”

“Pfff, n-ai dat prioritate aici”

“Accelerează în pula mea, nu vezi ca pietonii trec pe roșu?”

De asemenea, a fost “bad hair day”. Cele mai proaste frâne din lume, trăgeam stânga (eu sau mașina, nu știu exact), vrând să bag a 3a din a 2a am bagat-o in a 5a, după care în a-ntâia.

Mișto a fost când s-a terminat ora de condus și am luat poziția regulamentară din spate. În față o tinerică. Cu ochelari de soare maaaari. Care a ținut sa menționeze, așa, de bun venit, ca ea a dat cu capul de un dulap de bucătărie și are un cucui și că o doare. Dupa care a inceput șoul:

* “Ah, eram in trei și n-am avut timp sa trec in doi”

* Procedura corectă pentru plecat de pe loc: Călcat ambreiaj, schimbat în unu, turat logan diesel pana la 3500 de ture, ridicat piciorul de pe ambreiaj. De asemenea, schimbat toate vitezele la 3500 de ture. Așa i-aș fi futat una după ceafă daca eram Cristi…

* Cristi: “Ia-o la stânga în intersecția asta”

Tuta: “pe unde mă încadrez, pe unde trec alba și neagra??” (n.r. : alba și neagra erau doo mașini din respectiva intersecție)

Ca să nu mai zic că la fiecare frână dadeam eu cu capul de tetiera ei.

Și pentru că n-am incheiere:

   “Ce frumos e sa conduci!”

Thursday, July 30, 2009

Cum să troluiești corect pe forumurile IT

Topic: Windows vs Linux vs Mac. Care e mai bun?

 

Mactard: Mac e cel mai tare, e ușor de folosit

Linux-tard: Linux e free și e mai sigur ca windows.

PC-fanboy: Să-mi dați un bip când vă jucați crysis pe mac sau linux.

Vecinii mei, partea I

Locuiesc in Dorobanți. În mod normal, ai avea pretenții de la zona asta. Ai zice că aici trăiesc oameni civilizați, liniștiți, normali. You’d be so wrong.

Mai întâi e vecina de la parter. E pițipoancă versată. Am vazut-o prima oara acum vreo lună, ducea gunoiul. Are cam 1,75, avea tocuri de 10cm, un fel de rochie ușoară, de vară, până sub buci, destul de largă, și ochelari d-ăia mari. Toate astea în scara blocului, ducând gunoiul la ghena de la etajul 1. Să mai zic ca stătea dreaptă de parcă avea un băț in zonele moi?

Apropo de gunoi, ghenele de la fiecare etaj sunt închise cu cheia. Aparent, nebunul blocului (pe care nu l-am întâlnit niciodată, dar din câte am înțeles că este fiul retard al “the cleaning lady”) a încercat sa se spânzure.

“Daaar LOOOOOC, cum ar putea cineva să se spânzure in ghenă? este imposibil, parol!”. Aparent, fă, n-ai citit partea cu “retardul blocului”. A luat una bucată sfoară, a legat-o in jurul burlanului ăla mare, dupa care a încercat să se bage în ghena (chiar în gaură). Evident, retardul fiind și gras, n-a încăput. Și așa l-au gasit babele blocului, cu picioarele in ghenă și cu o sfoară de gât. Moment in care au hotărât ele să incuie ghenele, ca să nu se mai sinucidă cineva.

Aș vrea să profit de ocazie să-mi salut baba de la 1, de lângă ghena, care de fiecare dată când ma vede că duc gunoiul mă întreabă unde stau, ca ea nu ma cunoaște.

Tuesday, July 14, 2009

bbb

Despre ce vorbim (NSFW).

Adicătelea, The Texas Chainsaw Massacre: The Beginning (2006).

Si mai zice ea:

"Everybody has a card that says they`re a producer. I learned very quickly that if a producer wants to have dinner with me, he doesn`t want to cast me, he wants to fuck me. If he wants to call my manager and set up a meeting, then that`s another thing."

Yes, hello. Gogule, da' la card cu FHM ce-o zice, mă?

Friday, July 10, 2009

gogule

de unde ai învățat cu:

"Pret NOU: 280 RON pana duminica seara, dupa care revine la pretul initial."

a?

Tuesday, June 30, 2009

când să întâlnea hoțu' cu prostu'...

el (tentativă de hoț):

"Am cautat piesele tale:

GA EX58 UD5 -- Nou 948 (cel.ro)
I7 920 -- Nou 1067 (media dot)
RAM 1x3 -- 80*3 = 240 (kingmax Emag)

Total: 2255

acum: 2255 - 1900 = 355 cu atat e mai ieftin la tine.
In rate pot le lua si noi de la magazin. Acolo pot sa am si mai mult de 2 rate.

Tu in locul meu daca ai da 1900 nu ai mai avea de unde sa mai dai inca 350 in plus pentru: GARANTIE mai mare, produse noi si rate pe 6 luni?

Uite...calculam asa daca vrei 2255 - 35% = 1465.75 rotunjim la 1466 (tu ai folosit produsele aproape 2 ani...daca nu si mai mult. Eu ar trebui sa scad atat uzura cat si devalorizare la mana a doua. nu am scazut 40% ci am ales media dintre 30 si 40%. Aici pot intra si toate celelalte reduceri adica este mai mult de atat e normal sa dai o reducere pentru o asemenea suma. Le cumpar de la tine pe toate.

Pot sa-ti dau banii astia in 3 plati: acum 500 + pe 25 iulie 500 + pe 1august 466.

Mie-mi pare destul de onesta propunerea mea si de corecta. Nimeni nu o sa-ti cumpere piesele separat una cate una pana pe 1 august (la banii pe care-i vrei nu cred ca le cumpara nimeni nici pana la 1 octombrie).

Astept raspunsul tau.

Cat despre sursa, pana la urma m-am decis sa iau una noua pentru ca riscul este putin cam prea mare in cazul unei surse uzate.

Noroace."

\\-
---------------------------------------------------------//

eo (low iq wannabe):

"Man,


1. Mobo si cpu au 6 luni vechime, nu 2 ani, si vin cu garantie.
2. Uzura la electronice... am procesor de 5 ani si nu are absolut nici o problema. Nu justifca în nici un caz diferenta de 40% de care vorbesti, nu vei gasi nicăieri componente de top la ce preț vrei tu.
3. Rate se fac in magazin, dar vei plati dobanda. Poate doar pe avantaj, dar la dcshop preturile sunt ceva mai mari.

Oferta pe care ti-am facut-o mi se pare de bun simt, si ramane in continuare valabila: 1000 RON pentru placa de bază high end de ultimă generatie + DDR3 1333. i7 920 l-as vinde instant pe forum cu 900 de lei.

Mai mult nu vreau să las, prefer păstrez componentele pentru mine.

Dacă e ok, da-mi de stire, dacă nu, baftă în continuare la cumpărături."


\\---------------------------------------------------------//

Marș la săraci mă, auzi ce calcule face el... megagogule, vrei tu țiplată, mă?

Friday, June 26, 2009

Wednesday, May 20, 2009

Manny

ce faci, mă? cum e să fii housewife?

Sunday, February 22, 2009

When I get sad, I stop being sad and be awesome instead. True story.

sau cum să pui hiren boot cd 9.7 pe usb stick. aici.

Friday, February 20, 2009

Pure awesomeness



LE: noot! 1: vrea hibernation; 2: nu merge, in loc sa se "suspende", sistemul se resetează!

e ca teneșii chinezești la care se rupe talpa după o saptămână.

Saturday, January 31, 2009

Drept la replica

Replica la asta

34 de GRESELI in timpul INTERVIULUI, facute de angajatori
(Din raportu' lu' ma-ta)

1) sa-mi multumesti, porc capitalist ce esti, ca mi-am miscat curul meu paros de acasa si am venit pana la interviu sa-ti explic ca eu sunt cea mai buna inventie de la rotita de la mouse, tu esti cea mai tare companie de pe piata, si in general singurul meu defect e ca "sunt perfectionist".

2)Cand pui jobul pe site de joburi, sa ai grija sa pui 6 paragrafe cu cerinte: sa fi absolvit harvardul, sa fie pana in 25 de ani, tanar si dinamic, cu cel putin 10 ani de experienta in domeniu, sa fie disponibil pentru "orar prelungit" si sa fie rezistent la stres.

Ultimul paragraf, eventual scris cu font de 5 italic, e cu ce oferi tu angajatului: Colectiv tanar, posibilitate de cariera. Punct. Pula salariu, pula ce mai dai tu pe langa salariu. Angajatul e un sclav obosit, si tu ii faci lui o mare favoare ca il chemi sa munceasca la tine pe tarla.

3) sa nu uiti sa scrii ca salariul e negociabil. Evident, doar in jos. Adica ala vine la tine si zice ca vrea 25 de milioane, tu zici ca salariul e 15 si daca nu ii convine sa se duca in alta parte. Curat negociere!

4) Sa nu uiti sa ai calculatorul langa tine cand vin sclavii sa-ti proslaveasca firma. El vorbeste si tu stai pe mess, mai scrii un e-mail, te uiti sa vezi ce-au comentat baietii pe hi5 despre tine...

5) De asemenea, e foarte important ca iobagii sa cunoasca foarte devreme regula numarul 1 a firmei: timpul sefului este cel mai important lucru de pe planeta, mai important chiar decat soarele sau petrolul. Tu vii la interviu cu 10 minute inainte, ca asa e frumos, si el te pune sa astepti 30 de minute. Singur. Intr-o camera intunecata. Unde e frig.

6) Un manager nu e manager adevarat pana nu intreaba la interviu:
a) Unde te vezi peste 5 ani?
b) Zi-mi un defect si o calitate care le ai tu, acolo
c) ce stii despre firma asta?

Raspunsurile corecte sunt: a) in locul tau, gras chelios, face-a-mi-as schiuri din crucea ma-tii b)defect: sunt minutios calitate: restu` c)ca e cea mai tare, am auzit ca ati cumparat google de curand, e adevarat?

Semnat:

G. A. Ozaru,
Patron

Saturday, January 24, 2009

bă, LoC

cum s-a terminat "Tom.&.Jerry.s08e6.HDTV.Xvid-aXXo"?

a

am hotărât că ăsta e cel mai anemic blog care există

e clar că respectiva combinaţie de gameloft, ea, iplay, ubisoft, ericsson şi ce-o presta baicone acolo în anglia e un fel de ceva degeaba. combinaţia, zic, nu anglia

brb, mă duc să fac nişte sex

Wednesday, October 29, 2008

Softuri de care n-a auzit nimeni

This summary is not available. Please click here to view the post.

Review-uri de jocuri

 

1) FarCry 2

Pitching ideas for a new game, Ubisoft headquarters:

- Ba, stii ce ar fi cul intr-un joc?

- a

- Sa avem grafica misto, asa ca in Crysis, dar pe maro, si sa zicem ca e in Africa.

- Moama, esti cul, game dizainere

- da, sunt. si ar mai fi cul sa bagam si elemente din GTA: playeru` sa aiba cocioaba, si sa sa duca sa faca misiuni si sa faca upgrade la cocioaba!

- Uau, o sa fie jocul anului.

- Uau, si ca sa facem jucatorul sa sa simta in joc, acolo, bagam optiunea sa-si scoata srapnelu` din mana. Si sa repare masini!!! si sa-si vada picioarele cand se uita in jos!!

- Da ba, iti meriti salariul tau gigantic. Sa ma traga de mot aia care ziceau ca iti trebuie poveste la joc!

2) Fallout 3

- Ba, am luat licenta de fallout de la interplay. This is it, we are cool, we makes RPG, ca le facem misto, ati vazut ce megasucces a avut Oblivion

- Uau, da. Si ca sa mai scadem din costuri, folosim engine-ul de la Oblivion. In felul asta, luam si fan-base-ul de la fallout-ul original (unde fanii scot ei patch-uri pt fallout 2, la 10 ani de la lansare) si facem vanzari si la astia tineri, care vor ei FPS! Ne-am scos, frate.

- Da frate, si folosim si mult verde, peste tot, ca e cu radiatii and shit

- Asa e frate, radiatiile e verzi!

 

Intr-o nota mai optimista, s-a reinfiintat vechiul interplay.Sort of: Chris Taylor si Jason Anderson, doi dintre aia care au facut seria originala Fallout, sunt la carma, si lucreaza la un MMORPG numit “Project V13”, care se pare ca e MMORPG in universul Fallout. W00t!

Thursday, October 09, 2008

Problemă

Ești fiul cel mic al familiei Ștangă. Te cheamă Gogumil. Ai o mamă, un tată (abuziv si alcoolic) și o soră, facută la beție, pe care-o cheamă "mă-ta". Da, ai auzit bine, pe sor-ta o cheamă "Mă-ta Ștangă".

Vine tac-tu la tine și te intreabă "Unde-i mă-ta, Gogumil?". Ce-i răspunzi?

Wednesday, October 08, 2008

Cum se monteaza corec un butuc nou

* se duce ca martalogu' in bricostore, the manly store
* se uita la butucuri (butuce, butuci; butice)
* se alege ala cel mai smecher (Yale, anti drilling, anti theft, anti shock, anti babe comuniste din bloc care bat ele in teava)
* Se ajunge acasa, se mananca meniu maxi cu snitel de la shaormeria din colt
* se fumeaza tigara copioasa (sau era fastuoasa? nu mai tin minte...)
* se sterge de grasime pe hainele "alea bune"
* se scoate butucul vechi
* se baga butucul nou
* se opserva ca nu merge
* se forteaza
* se opserva ca tot nu merge
* se desface broasca
* se opserva de ce nu merge - broasca din 1962
* se urca curul in taxi ca sa repede la brico
* uitat atent la broaste sa nu fie de mai multe dimensiuni
* cumparat broasca nemteasca
* ajuns acasa cu taxiul
* demontat broasca veche
* montat broasca noua
* opservat ca nu intra in usa
* MORTII MA-TII DE INGINER CARE AI FACUT USA, SA MI-O VEZI IN CIORBA!!!11eleven
* montat broasca veche
* jucat_cod4_pana_tarziu_in_noapte

Tuesday, October 07, 2008

Test la coi

Se da urmatorul videoclip.

Cerinte:

1) uita-te la el timp de 12 minute
2) Explica despre ce e vorba in el




Rezultate:

Daca raspunsul tau este "muie", felicitari, esti barbat adevarat (de-ala care apare in filme imbracat intr-o camasa groasa, cu 2 nasturi desfacuti printre care i se vede "the manly chest-hair"; si care are pe umar un topor imens, cu care taie copaci; Din care face barci, sa se duca la pescuit de rechini cu mainile goale)

Daca :
* ai raspuns cu "sex oral"
* poti explica cu lux de amanunte ce se intampla la o muie, esti ori popo, ori femeie.

Monday, September 29, 2008

Ba

Stim si noi sa dam resize la videoclipuri fara sa futem templateul?

doua



Sunday, September 14, 2008

Wednesday, September 10, 2008

Faza cu melcii

Pentru ca nu am memorie de scurta durata, mi-am adus eu aminte de o faza de s-a intamplat la TV acum muuuuult timp (8 ani? poate mai mult...).

Ei bine, avea Stefan Banica JR (Şap-şu-ari-ari pentru prieteni) o emisiune la TVR. Emisiune la care mai invita trupe necunoscute publicului larg, pentru promovare. O astfel de formatie de tineri moldoveni (de peste Prut, nu de-ai lui Pinalti), care mai tarziu s-a dovedit ca putea sa cânte un rock alternativ digerabil spre placut, a urcat pe scena. Şi urmatorul dialog a avut loc:

(Şap-şu-ari-ari): Si, cum va cheama pe voi, baieti?
(Vocalu', intr-o engleza impecabila): The Snails
(Jereul, intr-o engleza cu fals accent american): The Snails? Pai, din cate stiu eu, nail -in engleza- inseamna unghie sau cui. Deci voi ati fi un fel de... Scuiele? Sunghiile?
(Moldoveanu', abţinâdu-se sa nu râdă): Mda, îhî...

Wednesday, September 03, 2008

Review-uri facute cu profesionalism

Pentru că togmai (© Marean) mi-am luat PC mare și tare, mi-am si downloadat cumpărat niște jocuri minunate care m-am jucat mult la ele pentru că am auzit că sunt cool, dar nu mergeau pe calculatorul vechi (fulgerică, dragă laptop, să știi ca incă te iubesc, desi ajungi la 80 de grade in idle).

Prin urmare, m-am gândit sa scriu cateva rânduri despre jocurile astea:

a) Assassin's Creed: NU
b) Spore: NU
c) Race Driver: GRID - da, dar cu distonocalm lângă.
d) Bioshock - da

Oricum, ce e de reținut e că vista suge.

Saturday, July 12, 2008

Wednesday, July 02, 2008

kirk

Monday, June 30, 2008

Diablo III

Îl fac ăştia, mă!

Sunday, June 22, 2008

Sunday, June 08, 2008

și eu m-am pișat pe vista. x64, chiar.

cre' că s-au chinuit băieții lu' bilică să facă partea de controlat rețeaua cât mai cretină în vista. între toate private, public, network discovery si toate opțiunile alea, nu poți să faci nimic util. ba mai mult, dacă le schimbi de prea multe ori, se bușește ceva și nu mai poți folosi nici un fel de browser (vor crăpa imediat ce le pornești, și ie și firefox). nici system restore nu te mai scapă, care s-a dovedit din nou la fel de inutil ca și altă dată (într-o notă oarecum optimistă, treaba cu folder versions chiar are potențial). am reusit sa-l mătrășesc de doo ori până am pus XP x64. ceea ce vă doresc și dvs.

Thursday, May 15, 2008

My hobby

Clicking the "I like it!" button whenever I reach a "404-page not found" error while Stumbling.

Saturday, May 10, 2008

Discuție la nivel înalt

Jason Anderson says: yeah, macros are too much like programming to me, and yeah, I don't do those
LoC says: I don't do 5$ whores, either
Țiganu' says: i like meal ticket whores
Jason Anderson says: well, depends, does he/she have a pretty mouth
Jason Anderson says: :P
LoC says: by pretty, you mean...she has both lips, or at least the front teeth?
Jason Anderson says: teeth are optional
Țiganu' says: eventually more tongues

Saturday, May 03, 2008

da, si eu te iubesc

Georg: bisoc
Georgieee: nu am cum
Georgieee: sa termin
Georgieee: .. mi-am dat toata silinta
Alecs Superstar: sa-ti fac o laba, te ajuta sa termini mai repede?
Georgieee: mai putin cad am fost sa-mi fac laba la baie
Georgieee: :)
Alecs Superstar: o muie, un frecat cu gel?
Georgieee: nu prea...
Alecs Superstar: un deget in anus?
Georgieee: ))
Alecs Superstar: zi`i lu` tata unde-ti place
Georgieee: :) manly hug alea
Alecs Superstar: clar, manly love

Thursday, April 24, 2008

Wednesday, April 23, 2008

Cum m-am pisat eu pe vista

Se da un laptop al carui DVD-writer refuza sa mai citeasca dvd-uri / cd-uri. Se da un windows XP care merge infect. Vrem sa punem vista, doar a aparut SP1, e racheta acum, dar cum?

* boot from usb stick.

- downloadat vista
- dezarhivat vista
- formatat stick + diskpart pe un calculator cu vista
- modificat vista cu vlite ca sa intre pe cei 2 GB de stick
- pus vista modificata pe stick
- setat din bios boot from removable media
- laptopu-ul refuza sa buteze de pe usb stick
- repetat pasii pentru alt usb stick, tot de 2GB
- windows refuza sa buteze

* boot from network

- downloadat vista cu SP1 integrat
- downloadat sculele necesare
- configurat gunoaie pt network-boot
- hip hip ura, mergeaza!
- booteaza, configureaza, ruleaza, expandeaza
- ajuns la ecran cu "starting vista for the 1st time"
- primit BSOD cu "Bugcode usb", vista install nu mai vrea
- reincercat boot din acelasi kit - PULA
- downloadat vista x64 SP1 integrat, incercat boot from network => PULA
- gasit dvd mai vechi cu vista
- copiat, facut sa mearga prin network boot
- instalat, pornit, Hip-hip, ura, mergeaza
- hackuit drivere ati mobility, muie ATI/AMD
- downloadat SP1 pt vista

[o mica pauza pentru pr0n?]

- instalat SP1 din vista - 1 ora
- isi da shutdown cu install updates - inca 1 ora
- reboot - instaleaza SP1 in 3 pasi, pasii 1 si 2 se termina cu succes, dupa care
reboot din nou
- BLACK SCREEN
- reboot in safe mode - SP1 step 3 / 3 installing 30 % complete
- 6 ore mai tarziu termina, si intra in safe mode
- reboot
- black screen again
- reboot in safe mode
- SP1 step 3 / 3 installing 50 % complete

* mortii tai de vista, trec pe linux

Step 1 - google
Step 2 - 20 minute mai tarziu, aveam ubuntu functional

Monday, April 21, 2008

Oh noes.

Viata nu mai are nici nu sens. Sunt trist, nefericit si singur. Nimic bun nu mi se mai poate intampla. Unde e lama aia?

Free Image Hosting at www.ImageShack.us

QuickPost


Thursday, April 17, 2008

Friday, March 28, 2008

S-au terminat de spus vorbele...

George Pruteanu a murit pe 27 martie 2008, în urma unui infarct. Dumnezeu să-l ierte!

Friday, February 22, 2008

S-a facut dreptate !!!!1111oneone

Din ciclul ce mai poti vedea cu ochiu' din dotare prin minunata capitala, Lord of Cearcane concentreaza-te!

Tuesday, February 19, 2008

Iz you not remember?





Monday, February 04, 2008

Monsieur Valí

Sunday, January 27, 2008

Friday, January 25, 2008

Do you remember, zic?

Zic, warning: este despre multe filme pe youtube, ceea ce va face ca firefox sa manance 100+ mega de ram, sa raspunda greu si sa va rupa pe genunchi tot calculatorul. Da' merita!

l.e: am mai scos din filme, ca nu se putea naviga. Click pe titlu pentru videoclip. Warning: daca sunteti la munca, inchideti repede pagina!!! N-o sa mai munciti vreo 30 minute... :)

Kaizere, tema pentru acasa: pe cate din videoclipurile astea te-ai labarit in tinerete?

N5 - Un Sarut




Andre - Prima Iubire



Exotic - Sarut



Racla ft Anda Adam - Nu ma uita



Valahia - Scufita



Tonic - Ratusca


N&D - Vreau sa plang



Hi-Q - E Vara mea


Plus 2 - La Constanta


Marijuana - Cea mai fidela fata


T-Short - Spune-mi


A.s.i.a - Inima Mea


Angels - Zilele Trec



Candy - N-am sa uit

MB&C - Marea

Si mai later edit:

Genius - Macho Man

Friday, December 21, 2007

Loc's heir ?


Vizualizam aseara niste poze de la o petrecere de craciun cand mi-a sarit in ochi individele. Concureaza la titlul de loc ? :D

Epic boob girl

Ati vazut poza asta pe interneti, zic:


Aparent, un bajat descurcaret si cu mult, mult, cel mai mult timp liber a gasit-o pe fata si mai are despre neste poze. Mai multe detalii AICI

Wednesday, December 12, 2007

Gata...

Azi, 12.12.2007 mi-am dat demisia. Dupa vreo 2 ani de glume proaste si alte alea alea, gata... Pe 20.12.2007 e ultima zi la "Firma". Ne auzim cu impresii de la noul job.

BREW rulz (partially :D)

Saturday, December 08, 2007

Raspuns la un post mai vechi...

Tugu povestea de metroul din Londra si cat de incurcat e. In seara asta am gasit o harta a metroului de asta vara si am zis sa o pozez.



In concluzie:daca ti se pare ca stii sa mergi cu metroul think again.

Friday, December 07, 2007

Clasic, dar mortal

Din ciclu nu fa lectii cu fii-tu ca-i distrugi viitorul...

Alegeri, alegeri...

Pai ma gandeam sa pun videoclipul mega-hitului Jaga-Jaga (GK, tre' sa cunoasti melodia foarte bine tinand cont de numarul mare de nunti la care ai luat parte lately). Da, chiar exista un videoclip si este plin de efecte speciale (scene alb-negru), filmat intr-o locatie deosebita (halta Dâlga Mare), plin de femei sexy (fotbaliste distruse si nemancate). Deci daca sunteti curiosi il puteti vedea, dar nu aici...

Destul despre prostie si prost-gust, sa trecem la lucruri mai serioase. Azi am aflat de un film ce anunta multe, am vazut ca a iesit pe piata pe 26 octombrie anu' asta deci sunt sanse mari sa-l gasiti pe torrents :D (Discleimăr: Downloadurile pirat sunt interzise prin lege si nu e frumos si nu recomandam asta si daca va prinde militia o sa va bage la zdup si acolo o sa vi se intample lucruri urate si asezatul pe scaun nu va mai fi niciodata la fel...)
Deci filmul se cheama "Youth without youth" si e facut de Francis Ford Coppola, dupa o nuvela a lui Mircea Eliade iar distributia este in mare parte de pe meleagurile noastre (Marcel Iures, Adrian Pintea, Florin Piersic Jr., Mircea Albulescu, Dragos Bucur, Andrei Gheorghe si multi altii)
Suna interesant...



SYLLvia ce faci coaie?

Mai muncesti ca tester la banca aia ? cum imi "spuneai" tu.
Fu 2 10 kur de beduin.
Ba frate cum poa sa te minta omu in fata ...

Thursday, December 06, 2007

Gogu Kaizer e degeaba

Mai devreme am vrut sa scriu un text lung si plictistor :). Dar mi-am dat seama ca nu are sens, pentru ca toata lumea stie ca Gk e degeaba de cand a plecat la Design. Asa ca va bag o povestioara
Acum 1 an si juma':
Gk jos la cafeterie cu mine &co. :"sa-mi bag pula ce ma enerveaza bulangiul ala"
io: "Cine coaie?"
Gk: " Ala ma?"
io: "Cine plm e ala ma, ca si pe mine ma enerveaza" (lol trea sa-l sustin pe om)
Gk: "Blana ma, unu'!"
io: ":| aha"
Dupa 3 luni dupa ce era la Design si Blana era seful lui (ce ironie)
io: "naspa coaie tre sa lucrezi cu blana acum"
Gk: "De ce ma?? e GG omu"
io: " ... si ai vazut filmul d'aseara ..."
In concluzie Gk a preferat sa se dea de partea "bulangiilor" ... /fail

Once a proffesional idiot always a proffesional idiot

Ce s-a schimbat de pe 1 Decembrie?

Mi s-a raspuns intr-un final, dar degeaba.... Am fo' la interviu in alta parte si mi-au dat mai multi bani decat trebuia si cu toate astea imi vine sa zic nu, ca cica tre' sa muncesc acolo...

A venit mosu' ala cu fetishu' cu picioare, deci crapat in mine ciocolata, bomboane, chipsuri, cola si alte alimente sanatoase.

Ingramadeala din trafic a ramas aceeasi, parca se aprinde nenorocirea aia de schela in fiecare seara, pentru prima data.

Cearcan' nu a fost incantat de ideea mea cu alifia (ho, nu va ingramaditi, i-am zis sa-i ia lu' mama lui - damn, oricum a iesit rau)


GK a ramas acelasi ;)

Tugu' probabil leneveste pe undeva, pe bani multi...

Si Cânili, s-a apucat de munca, OMG imi pare sincer rau pentru el, avea foarte mult potential la stat degeaba, un "talent shukar"- incerc sa acopar si partea lui dar imi e foarte greu.

Gata pentru moment....

PS: Aseara la OTV am aflat ca: "Cioaca isi doreste ca Mos Neculai sa i-o aduca inapoi pe Elodia". Pai, coaie ia lopata, mergi in padure, dezgroapa acolo si vino cu ea acasa. Ca daca nici Lazarush ala nu a gasit-o, o gaseste Mos Neculai? (Vreau sa emigrez undeva departe de ciorile astea albe!!!)

PS bis: Yahoo sucks ca mi-a bagat invite-ul de Gmail in Spam. Disrespec'pa

Monday, December 03, 2007

Sunday, December 02, 2007

băut de 1 decembrie

după multe frământări, am fost la beut. de 1 decembrie. plus bradu' pulii. = stupid combo. atata mare de cocalari la un loc n-am vazut de când sunt. se storceau ca sardinele "în faţă la Mac", plm locul ala este nexusul când vine vorba de locuri de întâlnire pentru trendinezi.

în fine, după ce am abandonat maşina pe undeva, am ajuns cu târtanii la "sole" (restaurant international), unde s-au discutat, pe rând, următoarele:

1. omg, am ieşit la bere;
2. ce aglomeraţie;
3. manny are cel mai mare salariu;
4. gk e degeaba de când s-a facut designer;
5. câinele a ajuns la e-comerce;
6. baicului nu i s-a raspuns;
7. gk e degeaba de când s-a făcut designer;
8. ţugurlan nu face practic nimic la EA (însă e cu morocovi, astea);
9. gk e degeaba de când s-a făcut designer.

la unirii, seara, 1 decembrie:

Wednesday, November 28, 2007

Discutie

El: "Ba, vx9400 are Cueri Chibã?"
eu: "ce sa aibã?????"
el, ducand mana pe tastatura telefonului: "Cueri Chibã"
eu: "ce bãããããã?"
altu, de langa mine: "Cred ca vrea sa zicã QWERTY Keyboard"

Monday, November 26, 2007

Friday, November 23, 2007

Căpitanul Planetă

Blogul ăsta e singurul loc în care Gameloft, iPlay şi EA se unesc, lol. Ne mai trebuie unu' de la Vivendi şi iese Căpitanul Planetă.

a fost o dată...


R.I.P BREW RO TEAM.

Wednesday, November 21, 2007

Discuţie

"Bă, unde găsesc şi eu nişte piele mai ieftină, aşa?"

"Habar nu ştim. Da' ce pula mea faci cu ea?"

"Vreau sa-mi pun pe stâlpii de la maşină" (n.r.: maşină = Dacia)

Father of all incompetents

Se dă un el, cel de la ţară. Se mai dă una bucată joc, pe numele lui "Tony Hawk's Downhill challenge". Pentru cei care nu s-au prins încă, DOWNHILL.

Ce face el cand vede pentru prima oară jocul? Intoarce caracterul la 180 de grade si opserva ca nu poate sa o ia la deal. "Bă, de ce nu merge la deal?!?!?! BUUUG"


You fail at life.

Thursday, November 08, 2007

mue price.ro

ce au în comun www.24pc.ro, www.pctop.ro, www.alopc.ro, www.pcbrand.ro? aparent, foarte multe! sunt toate siteurile aceluiaşi magazin... şi când pe price.ro, la un search, din 6 rezultate ţi le întoarce pe astea 4, e clar unde sunt şansele cele mai mari să cumperi.

capitalism românesc!

ps: adresa care apare pe toate este:

B-dul UNIRII, nr.63, Bl. F4, Sc. C, Ap. 67, Et. 5
Bucuresti

Monday, November 05, 2007

deci da

am fo' in uk, business trip. de unde să încep? nene, la aia totul e foarte scump. adik, cum plm să plăteşti 1.5 lire pe o sticlă de 0.5 de cola (btw, preţul la coca cola este cel mai bun etalon pentru a măsura aşa ceva). aia au lirelele alea cum zici ca la noi leul greu:

11 lire un drum dus-întors cu trenul de cam o oră pâna la londra
2 lire să mergi cu double decker
fro 4 lire la metrou (care, btw, e imens şi schema arată ca o fafrurie de macaroane)
15 lire să te urci în london eye.
250 de lire cazarea într-un hotele de 2 stele, 3 nopţi, fără mâncare. (asta în guildford, la 50 KM de londra)

noroc cu indianu' şi cu bacănia lui din colţ, cu preţuri oarecum normale (pecsi la fro 6.5 ron)

în afară de asta, londra este un mare magazin: m-am plimbat fro 2 ore cu autobuzul şi nu am reuşit să văd altceva decât magazine, chiar şi în zonele mai puţin scumpe. de centru, ce să mai zic. eo nu stiu ce produc englezii ăştia de au nevoie de atâtea magazine.

la slujbele low end sunt numai imigranţi, fie din fostele colonii (indieni, negri, asiatici) fie est europeni (deşi foarte rari). englezu' normal nu prea are treabă cu astea. la heathrow, de la ofiţerii de vamă şi până la cei care împachetează bagajele, toţi sunt de altă naţie. şoferi de autobuze, măturători, etc. marea majoritate imigranţi

şi, că tot veni vorba de aeroport.... e imens. la plecare, am fost întrebaţi la ce terminal trebuie să plecăm pentru că aparent nu poţi merge între ele în timp util datorită distanţei foarte mari. btw, costă 5 lire să-ti împachetezi un obiect în folie de plastic cu bule.

altă chestie tare... peste tot e plin de camere de luat vederi. nu cred ca poţi face pipilică la frun colţ fară să fii amendat! :D şi, mai mult, totul este curat, praf mai deloc. te poţi tăvăli lejer pe asfalt.


când îmi mai aduc aminte, mai scriu.

later edit: câteva poze aici.

Friday, October 19, 2007

Cel mai blog prafalau

Asta este. Pentru ca deh, a fost lasat de izbeliste. Pai LoC s-a dus la EuJoc, Tugurlan se duce la IncaNuAmVoieSaZic, iar Dalian cu Al.Masihe sunt degeaba rau. De aceea, se vor face restructurari. Mai am putin si termin cu proiectul p**dii. Pana atunci, astia mentionati aici, manca-mi-ati o mână.

Tuesday, September 11, 2007

The bestest way to learn german

Learn_German_with_the_Music_of_David_Hasselhoff

Bă, prăfălăilor

Şi mă refer la Rulers of this Hemisphere. Mai preste vu p-aciia sau ce faceţi? Pe Dalian şi pe Al.Masihe i-am băgat degeaba aici, că sunt degeaba ei de felul lor. Bine, recunox că nici eu n-am mai avut nimic de zis, dar peleme...

Oricum, sunteţi degeaba.

Set your homepage to this

googlepirate

Bau

pantyreport.com ^_^

Tuesday, July 10, 2007

de văzut

http://www.youtube.com/user/AlJazeeraEnglish

Saturday, July 07, 2007

The sound of drums

In spiritul Rezistentei Urbane, blog incisiv cu 105 caterinca si 100% continut original, vom povesti un episod amuzant in speranta ca putem pune lumina pe unele lucururi "adanci rau" ignorate de concetatenii nostri.

Plimbandu-ma prin frumoasele locuri de distractie ale bucurestenilor, mai precis noua si fitzoasa terasa/club BonTon din Herastrau (care da este pe un PonTon), am fost surpins de euforia petrecaretilor declansata de cantecul lui Eddy Grant, Jo'anna Give Me Hope. Melodia este clasica si poate fi ascultata cu probabilitate de 40% / seara in cluburile care pun muzica comerciala din oras sau de la mare.

Ritmul ametitor de (pop) reggea incita la dans personajele ebriezate care pot fi observate tragand o dusca de whisky/redbull inainte de a chiui ca niste flacai ce sunt. Asculta refrenul despre Joanna, o fata frumoasa care le da speranta (ca nu se vor face de ras in pat) pana in zorile zilei (cand probabil, dezamagita, pleaca la cumparaturi).

Ce ma mira e ca nimeni nu asculta sau nu intelege versurile, care pe mine nu ma incita la dans, ci imi ridica usor firele de par la un unghi de 40 grade fata de piele.


Vedeti voi, Jo'anna nu este tanara domnita, ci se refera la guvernul alb din Johannesburg, Africa de Sud. Timp de 48 de ani Africa de Sud a fost dominata de un guvern al albilor, care facea legi pentru albi, si suprima restul populatiei de culoare. In 1952 au instaurat apartheid-ul sau segregarea de rasa.

Melodia este un ecou al spiritului revolutionar al omului negru, al dorintei de a elimina un regim care il controleaza si il asupreste. Intr-adevar, revolutia de catifea din 1990 l-a adus la putere pe Nelson Mandela si Jo'anna a inceput sa elimine apartheidul. Pana in 1990, Joanna interzisese melodia pe motive politice.

Well Jo'anna she runs a country
She runs in Durban and the Transvaal
She makes a few of her people happy, oh
* Jo'anna era compusa din membrii Partidului National, toti albi, toti proprietari de pamanturi
She don't care about the rest at all
She's got a system they call apartheid
It keeps a brother in a subjection
But maybe pressure can make Jo'anna see
How everybody could a live as one
(Chorus:)
Gimme hope, Jo'anna
Hope,
Jo'anna
Gimme hope,
Jo'anna'Fore the morning come
Gimme hope, Jo'anna
Hope, Jo'anna
Hope before the morning come

I hear she make all the golden money
*Si a nationalizat toata bogatia acumulata pana in 1948, inclusiv minele de diamante.
To buy new weapons, any shape of guns
While every mother in black Soweto fears
The killing of another son
*Soweto era un cartier organizat ca un ghetou pentru oamenii de culoare
Sneakin' across all the neighbours' borders
Now and again having little fun
She doesn't care if the fun and games she play
Is dang'rous to ev'ryone

She's got supporters in high up places
Who turn their heads to the city sun
Jo'anna give them the fancy money
Oh to tempt anyone who'd come
She even knows how to swing opinion
In every magazine and the journals
For every bad move that this Jo'anna makes
They got a good explanation
Even the preacher who works for Jesus
The Archbishop who's a peaceful man
*Arhiepiscopul Desmond Tutu
Together say that the freedom fighters
Will overcome the very strong
I wanna know if you're blind Jo'anna
If you wanna hear the sound of drums
*Aici in varianta initiala, interpetul spunea guns dar cu timpul a fost schimbat, mergand pe filozofia revolutionarilor africani de rezistenta pasiva
Can't you see that the tide is turning
Oh don't make me wait till the morning come

Asa ca, dragi cititori, data viitoare cand sunteti pe o terasa cu o bautura in mana si il auziti pe Eddie Grant, nu sariti imediat la chiuiala ci imaginati-va ca ascultati o melodie romaneasca, compusa cu acelasi spirit, tot cu putin inainte de 1990.


Wednesday, June 27, 2007

din nou

Tuesday, June 26, 2007

Wednesday, May 30, 2007

Joana FTD!

Adica Joana for the dick! Iote aci, mersi. Capparon, ai putea, intr-un exces de plictiseala, sa pui si aciia linkurile alea cu obscenitati pe care le gasesti cu Stumblea.

Saturday, May 26, 2007

alex gaudino - destination calabria

aici. via tot eo şi youtube...

Friday, May 25, 2007

Scoate in pula mea AdSense !

Genocid

kill list:

-ăia care nu se spală şi merg cu 41
-boşorogii ăia de 1600 de ani care se pun în uşă şi nu coboară la prima.
-ăia de la fornetărie care n-au niciodată forneată cu telemea
-păianjănul ăla terorist care m-a muşcat de 16 ori azi-noapte.

Wednesday, May 23, 2007

O hai

Va cam dipstrati voi de felul vostru asa la munca, a?

Thursday, May 17, 2007

Saturday, May 12, 2007

OT

Intr-o sambata in care nu vrei sa faci altceva decat sa stai acasa toata ziua si sa fuţi, ei te cheama la munca. Pentru toti nesatuii de munca, le doresc ciungi in par.

In alta ordine de idei, azi am adaugat mai multe exponate colectiei mele de "Muci Lipiti sub Birou".

Thursday, May 10, 2007

MILF FTW

ghici cine s-a-ntors... în 007. şi e mai bună ca oricând!. după cum zice kaizeru': "si pawn no0bs every second". true, true...

Thursday, May 03, 2007

Uber mega super senzational dan diaconescu in direct

Joc DoTA la pauza, ddf. Pentru ca imi sta in putinta. Pentru ca pot. Si va doresc gargara cu clabuci daca nu-mi pastrati loc in echipa cu voi, tartani rambursati ce sunteti! Va umplu capetele de pumni, va calc pe muschiul sternocleidomastoidian de mai multe ori, va decapitez genunchii, va otravesc fornetistele, va smulg parul din nas cu penseta de mult mai multe ori decat va calc pe muschiul sternocleidomastoidian daca nu-mi pastrati loc.

Iad da! [adica Hell yeah!]

Wednesday, May 02, 2007

Propun o schimbare

Asa, eu zic sa inlocuim celebra expresie "Ia pula" (desi demodata, inca prea tare) cu o expresie ce simbolizeaza acelasi lucru dar care este mai de sezon "Ia unu' mai muncitoresc" .


Sa votam, zic!